York Minster Cathedral
Destinații

Ghidul orașului York

York tutor streets

Vizitați York cu DFDS

York este una dintre cele mai populare destinații turistice din Anglia, și pe bună dreptate.

Majoritatea oamenilor au în minte o imagine atunci când își închipuie cum arată un oraș englez, iar acea imagine probabil seamănă mult cu Yorkul. Străzi medievale și prăvălii de modă veche cuibărite între străvechile ziduri ale orașului, împreună cu un castel și cu impozanta catedrală Minster.

Explorarea străzilor din York este o atracție în sine, dar există și unele locuri fantastice de vizitat, precum Muzeul Național al Căilor Ferate și Centrul viking JORVIK.

Credit imagine:* VisitYork*

Little Shambles in York

Ce să vedeți în York

Cartierul Minster este locul în care străzile pavate de modă veche se întâlnesc la umbra turlelor gotice ale Catedralei Minster. Catedrala Minster este și ea un obiectiv demn de vizitat, la fel de impresionant în interior ca și în exterior. Arcade avântate și morminte străvechi împodobesc interiorul, împreună cu vitraliile care vă vor tăia răsuflarea. Muzeul Național al Căilor Ferate este un obiectiv de neratat pentru fanii trenurilor. Înăuntru veți găsi faimoase locomotive și vagoane, incluzând o colecție de vagoane regale folosite de monarhi de la Regina Victoria la actuala regină Elisabeta a II-a.

Credit imagine:* VisitYork*

york

Istoria Yorkului

Pentru a învăța despre istoria Yorkului, puteți vizita JORVIK Viking Centre, care vă va duce înapoi în timp pentru a vedea cum arăta orașul cu 1.000 de ani în urmă. Acolo vă așteaptă vestigiile unor case vikinge adevărate și numeroase artefacte incredibile, precum și o plimbare prin Yorkul viking refăcut, unde puteți vedea cum trăiau vikingii. La marginile orașului York găsiți o frumoasă zonă rurală cu atracții istorice, precum magnificul Castel Howard cu vastele sale grădini și încăperi sau satul Stamford Bridge din apropiere, unde s-a dat faimoasa bătălie care a dictat cursul istoriei Angliei și a marcat sfârșitul epocii vikinge.

Credit imagine:* VisitYork*

Betty's tea room in York

Cafenele și restaurante

Nu vă va fi ușor să alegeți dintre cafenele și restaurante, deoarece orașul are localuri celebre precum Betty’s Tea Rooms și Guy Fawkes Inn, locul de naștere al faimosului complotist.

Rutele noastre către Regatul Unit

Ghiduri turistice

VEDEȚI MAI MULTE
Prețurile sunt în funcție de disponibilitate. Se aplică taxele de rezervare telefonică. Termenii și condițiile se aplică.